Sfârșitul anilor 2000 a fost un episod straniu pentru România. Pe fondul acestor circumstanțe, după cum se întâmplă în general în situații de criză, arta a început să vorbească. Iar atunci când a vorbit, a țipat și a bubuit. Astfel, în 2008 a apărut proiectul Specii – o formație de hip-hop ce a strâns o audiență atât de loială pe cât de acizi i-au fost criticii.

Muzica scoasă de cei trei membri (Dragonu AKA 47, Chimie și gAZAh, ultimul fiind producătorul trupei) a marcat un moment de cotitură în muzica experimentală românească. Mulți consideră că acest proiect, alături de alți artiști colaboratori (cum ar fi Kazi Ploae sau Bean MC – ulterior fondator Subcarpați), a dat naștere unui nou val de hip-hop – *de avangardă. Alți artiști au continuat să urmeze această direcție, iar în melodiile celor mai mulți încă se aud ecourile celor de mai sus. Un lucru este clar: de bine sau de rău, Specii au schimbat muzica românească pe vecie.

Pe lângă sunetul experimental, de un hardcore nemaiîntâlnit în România acelor vremuri, Specii s-au diferențiat prin versuri. Tot acestea sunt și motivul pentru care cei mai mulți critică formația, acuzându-i că, prin mesajele transmise, sunt responsabili pentru comportamente antisociale și chiar decese în rândul tinerilor. Mesajul din piesele lor este, adesea, centrat în jurul drogurilor. Că este vorba de o descriere în detaliu a unui stil de viață stradal hedonist sau de experiențe șamanice asistate chimic, aproape toate melodiile care poartă numele Specii au legătură cu drogurile.

Așa au și rămas întipăriți în conștiința colectivă. Astăzi, Specii = droguri. Așadar, asocierea acestora cu consumul de droguri și alte comportamente periculoase în rândul tinerilor nu este total lipsită de sens. Dezbaterile pe acest subiect continuă până în ziua de astăzi. Este larg cunoscut faptul că Specii au fost (și sunt în continuare pentru unii) coloana sonoră a celor ce se droghează. Iar discuțiile sunt de tip ”oul sau găina”: acești oameni se droghează pentru că ascultă Specii, sau ascultă Specii pentru că se droghează? Sau o combinație de ambele? În ce măsură sunt Specii de vină pentru consumul de droguri care duce, inevitabil, atât la probleme de sănătate grave (fizică, mentală, socială) cât și la morți premature? Sunt Specii vinovați pentru copilul de 14 ani care moare de supradoză ascultând Specii?

Întrebarea, deși de o importanță critică, rămâne deschisă. Eu vă propun un alt unghi de abordare, pe care îl consider mult mai important și care ne poate aduce mai aproape de rezolvarea acestei dileme. Sugerez ca în loc să ne întrebăm cum ajung ascultătorii Specii să se drogheze, să ne uităm pentru moment la cum au ajuns Specii să fie Specii. Vom face o trecere atât prin istoria lor muzicală cât și prin circumstanțele sociale care au dat naștere acestui proiect. Astfel, imaginea asupra fenomenului va deveni mult mai clară.

I. Despre Specii

Pentru început, trebuie clarificat un lucru: Specii și Kazi Ploae au avut drumuri muzicale strâns legate, dar distincte. Când Specii și-au început drumul, Kazi deja făcuse pași în discografia hip-hop. Este de necontestat impactul pe care Kazi Ploae l-a avut asupra proiectului Specii, lăsând deoparte impactul pe care l-a avut asupra hip-hopului românesc în general. La urma urmei, pe primele lor două albume, Specii apar ca titulari doar ca parte din întregul „Kazi Ploae și Specii”. Abia al treilea (și ultimul) album lansat de ei este scris independent de Kazi, acesta fiind și singurul album compus în întregime de trioul Dragonu AKA 47, Chimie și gAZAh. Cu toate astea, Kazi Ploae nu a făcut parte din Specii.

Totuși, este important de precizat și faptul că în problema consumului de droguri din România, Kazi Ploae este și el vizat de critici. Deși mesajele lui sunt diferite în foarte mare măsură de cele propuse de Specii, chiar și cele din perioada în care au colaborat (dar mai ales înainte și după), drogurile și mizeria stradală nu erau subiecte străine nici lui. Într-o oarecare măsură, această analiză îl vizează și pe el, deoarece și el este criticat alături de Specii pentru aceleași lucruri. Însă poveștile și direcțiile artistice diferă prea mult ca să îi putem trata drept un pachet.

Informațiile care circulă despre scena de hip-hop underground, mai ales din acea perioadă, nu sunt de încredere. Atât tendința celor implicați să nu ia parte la bârfe cât și nevoia fanilor de a le inventa unde acestea nu există contribuie la acest fapt. Însă, pe scurt, povestea cea mai simplă și relevantă este următoarea: Proiectul Specii s-a născut în 2008. Au scos două albume cu Kazi Ploae și unul singur care aparține exclusiv Specii. Apoi, după destrămarea proiectului în 2012, drumurile tuturor celor implicați s-au despărțit, cu câteva intersectări noi pe parcurs, printre care și albumul „Fuck Darwin”, lansat în absența lui gAZAh în 2018. Acum, să le luăm pe rând:

„Amenințarea Maimuței” (2009) este albumul debut pentru Specii și al doilea album pentru Kazi Ploae. Marcând startul mișcării ce urma să zguduie România, albumul aduce influențe din genuri cu care hip-hopul românesc nu interacționase semnificativ până atunci, cum ar fi dubstep, breakbeat și drum and bass. De asemenea, sunt prezente și inspirații din cultura muzicală estică, deși la acest moment din discografia Specii sunt încă subtile. În absența lui gAZAh de pe acest album, instrumentalele au fost produse de mai mulți artiști, cum ar fi DJ Limun, Silent Strike și chiar Kazi Ploae. Muzical, era ceva ieșit din orice tipar stabilit până atunci. Mai ales din România.

Din punct de vedere liric, albumul pune bazele unui contrast ce va rămâne important pentru acest proiect: oamenii erau drogați, dar nu erau proști; erau căutători de adevăr și de poezie. Făceau parte din mizeria societății românești de la acea vreme, pe care o semnalau ascultătorilor, dar pe care o și venerau. Unul dintre marile motive pentru care acest tip de hip-hop a ajuns atât de popular este intelectualitatea mesajului transmis. Kazi Ploae și Specii nu mai vorbeau doar despre șmecherie, fie ea venită din opulență sau din jeg (cele două moduri mari prin care se expunea orgoliul în hip-hop la vremea aceea). Vorbeau despre societatea modernă, literatură universală, experiențe revelatoare cu ajutorul drogurilor. Erau alt tip de versuri pentru alt tip de public. Forma lor, pe alocuri profund abstractă și metaforică, reflectă acest fapt.

Experiențele lor cu drogurile tari (ketamină, heroină, LSD și multe altele) sunt prezentate în piesele acestui album, trăirile lor fiind transpuse într-o formă poetică și în cugetări filosofice de o adevărată profunzime. Asta nu înseamnă, totuși, că piesele nu cădeau uneori în aceleași clișee de ego-rap pe care le descriam anterior. Este clar că drogurile erau, pentru ei, și ceva ce te făcea dur, tare, interesant, nu doar un instrument pentru cunoaștere și autocunoaștere. Măsura în care scopurile intelectuale erau doar o fațadă cu care își justificau consumul de droguri este o discuție dificilă pe care nu suntem noi în măsură să o purtăm. De altfel, nici nu e treaba noastră. Important este că existau ambele elemente în muzica lor. Iar muzica lor a continuat să evolueze.

„Imperiul Lianelor” (2010) duce mai departe cu măiestrie tot ce am menționat mai sus. Temele filosofice devin și mai profunde, instrumentalele devin și mai hardcore, iar versurile devin și mai abstracte. Pe acest album, un colaborator important este și Bean MC care, în același an, lansează proiectul Subcarpați. De data aceasta, gAZAh este și el implicat în producerea pieselor, însă nu în totalitate. 5 dintre cele 15 piese de pe album sunt ale lui, restul fiind opera altor producători, printre care se numără și cei responsabili pentru instrumentalele de pe „Amenințarea Maimuței”.

Temele discutate se diversifică. Deși metaforele devin pe alocuri mai complexe și imaginea mentală creată de versuri ajunge deseori mai importantă decât un înțeles propriu zis, textul are valențe mai personale decât anterior. Cel mai bun exemplu este piesa „Investigații”, cântată și scrisă în totalitate de Kazi Ploae, cu producția de Silent Strike. Versurile, pe lângă caracterul lor profund personal, nu mai sunt atât de ascunse în metafore. Astfel, maturizarea artiștilor se face evidentă în acest album, atât din punctul de vedere al sunetului cât și al versurilor.

După acest ultim album colaborativ cu Kazi Ploae, Specii își finalizează un proiect început încă de la formarea trupei, dar care s-a văzut terminat abia în 2011. Lansarea acestui album, considerat de mulți ca fiind magnum opusul trupei, marchează momentul în care Specii aveau mai multă influență și notorietate decât în oricare altă perioadă din cariera lor.

„Ușile Vol.1” (2011) este primul și singurul album integral Specii în formula clasică Dragonu AKA 47, Chimie și gAZAh. Caracterizat de influențele muzicii Goa și sunetul psihedelic, macabru, hipnotizant, albumul este produs în întregime de gAZAh, ale cărui inovații muzicale rămân apreciate până în ziua de azi de către artiști și fani deopotrivă. În ciuda numelui, nu a apărut niciodată un „Ușile Vol.2”, deși s-au făcut încercări multiple pe parcursul timpului pentru a concretiza acest proiect.

Liric, albumul este considerabil mai explicit în descrierea vieții lor de junkies decât albumele anterioare. Asta face ca mesajele să fie mult mai brutale, ilustrate prin imagini care glorifică toxicomania într-un mod mult exagerat față de „Amenințarea Maimuței” sau „Imperiul Lianelor”. Latura introspectivă nu este total renegată, însă aceasta este profund distorsionată de elementele ego-rap care sunt exprimate, aproape în totalitate, prin consumul de droguri (mai ales la Dragonu AKA 47). Practic, drogurile devin un scop și un mesaj în sine. Iar mesajul și-a găsit publicul.

Un alt album lansat sub numele Specii a fost „Fuck Darwin”, o încercare de a reînvia proiectul fără gAZAh, care pentru mulți fani a fost o dezamăgire profundă, mai ales în comparație cu primele lor lansări. Scos în 2018, albumul vine într-o eră din viața artiștilor total diferită de cea în care se aflau când au acumulat popularitate. Una în care drogurile nu mai erau un subiect de glorificare, ci dimpotrivă, un iad ce trebuie evitat (aceste gânduri au origini mai vechi, existând semne de regret chiar și pe albumele clasice). Transformarea caracterelor** celor doi membri rămași a rezultat, firește, în transformarea muzicii lor.

Acest lucru se poate face remarcat mai ales în cariera lui Dragonu AKA 47, care la scurt timp după „Ușile Vol.1” a ales calea creștinismului ortodox și a renunțat la droguri cu ajutorul călugărilor de la mânăstirea unde și-a înfruntat sevrajul. Muzica lui a luat o direcție total diferită de atunci. Explorarea acestei transformări ar necesita un articol de sine stătător, așa că voi pune pauză acestui subiect.

Povestea este mai complicată de atât și detaliile sunt de un volum enorm, dar în linii mari cam aceasta este povestea proiectului muzical Specii. Însă pentru a înțelege popularitatea și influența lor nu este de ajuns să ne uităm la ei și la muzica lor. E nevoie să vedem ce anume a făcut lumea să rezoneze cu acest mesaj. Cum era România în perioada aceea? Prin această întrebare, vom afla atât de ce fanii au rezonat cu mesajul lor, cât și de unde provine acest mesaj de fapt.

Răspunsul, pe scurt, este că eram praf. Atât literalmente cât și figurativ.

II. Despre România în perioada Specii

Când Specii lansau primul album cu Kazi Ploae, în 2009, România trecea printr-o criză pe mai multe planuri. În primul rând, era vorba de o criză economică, marea recesiune lovind societatea românească cu tot ce avea. Pe parcursul anilor de activitate Specii, România a fost afectată de criză imobiliară, șomaj în rândul tinerilor adulți și tăieri salariale imense. Modul în care clasa politică de la acea vreme a gestionat criza a rezultat în multe critici, mai ales din cauza măsurilor de austeritate implementate ca răspuns.

Dar criza a fost, poate la fel de important, una socială și mentală. În 2007, România intra în Uniunea Europeană, după eforturi, promisiuni și sperieturi ce s-au petrecut pe parcursul mai multor ani de tensiune. Toate aceste promisiuni și speranțe au culminat în dezamăgire și sărăcie. Implicit, s-a amplificat și sentimentul de pierdere a speranței într-un viitor mai bun. Acesta este un mesaj central atât pentru melodiile Specii cât și pentru alte proiecte de la acea vreme – disprețul față de cum sunt lucrurile.

Însă criza economică este doar un fundal pentru elementul principal care a definit toată mișcarea Specii. Deși sărăcia, stresul și sentimentul de fatalism sunt factori ce influențează puternic consumul de droguri, aceasta nu este întreaga poveste. În acea perioadă, România se mai confrunta cu o criză – o bătălie crucială dintr-un război pe care statul român îl tot pierde de când se află în vizorul public. Este vorba de criza drogurilor legale.

Toată această criză a plecat de la incapacitatea statului român de a reglementa prin lege substanțele interzise. Pe scurt, modul în care erau interzise drogurile de la acea vreme era următorul: exista o listă de substanțe chimice interzise explicit prin lege. Dacă o substanță nu apărea pe listă, nu se afla în ilegalitate. Așadar, dacă formula chimică a unei substanțe aflate pe listă era foarte puțin modificată, aceasta devenea legală. Astfel, droguri asupra cărora nu se efectuase nici un studiu au început să intre, legal, în țară.

Iar povestea nu se termină aici. Din cauză că aceste substanțe nu erau sub nici o formă ilegale și ajungeau în țară sub denumiri de tip „săruri de baie” sau „îngrășăminte”, ele puteau fi vândute, în mod legitim, în magazine. Aceste locuri au ajuns să se numească „magazine de vise” sau „spice shops”. Ele au apărut în 2008, în Galați, după care s-au extins în majoritatea orașelor mari (și nu numai) din România. Și au continuat să existe fără probleme și fără restricții de vârstă pentru aproximativ doi ani. În tot acest timp, tineri (și nu numai) tot ajungeau în spitale cu simptome similare pe care sistemul medical nu era pregătit să le înfrunte. Astfel, o lacună legislativă a distrus viețile unui număr nedeterminat de persoane.

Atracția față de aceste substanțe venea din mai multe direcții: aveai acces la ele în permanență, erau în legalitate și, poate cel mai important, erau foarte ieftine. Însă drogurile respective sunt și extraordinar de toxice, chiar și în comparație cu drogurile clasice. Există nenumărate cazuri de oameni care de la „legale” și-au pierdut, complet sau parțial, capacitățile mentale. Aproape toți am auzit de cineva. Mulți știm pe cineva.

În această lume s-a născut proiectul Specii. Deși drogurile despre care vorbesc ei nu sunt, în mare, cele care se vindeau în magazinele de vise (excepție făcând unele de pe „Ușile, Vol.1”), actul de a te droga rămâne similar. Cu toate astea, drogurile legale din acea perioadă nu sunt genul de droguri care să îți inducă stări de contemplare asupra sinelui și asupra universului, ci dimpotrivă. Îți distrug capacitatea de a contempla, de multe ori pe vecie.

Situația s-a rezolvat pe jumătate, în sensul că substanțele interzise sunt acum reglementate altfel, iar magazinele de vise nu mai există. Însă substanțele respective încă există pe străzi, iar cursa de a descoperi un nou compus chimic ce poate fi folosit ca drog și nu este interzis explicit prin lege încă este o realitate.

Concluzii

Așadar, revin cu întrebarea: Sunt Specii vinovați pentru copilul de 14 ani care moare de supradoză ascultând Specii? Fiind o judecată morală, răspunsul este unul strict personal. Eu cred că, deși muzica lor a produs, probabil în mod direct, tragedii reale, nu este util să tragem la răspundere tocmai pe artiștii care ne documentau în timp real problemele ce au dus la acele tragedii. Sunt sigur că există tineri care s-au drogat pentru că au auzit la Specii. Cei mai mulți au suferit enorm din acest motiv. Probabil că unii au și murit. Dar eu aleg să cred că Specii și acei tineri sunt, în fond, victime ale aceluiași mare vinovat: drogul. Mai precis, incapacitatea statului de a-l controla.

Specii rămân, cum am precizat și în paragrafele de mai sus, unul dintre cele mai avangardiste proiecte realizate vreodată în hip-hopul românesc. Mesajele pe care aceștia le transmit sunt dure și deseori îndoielnice din punct de vedere moral, însă artiștii sunt doar simptome ale mediului din care provin. Se aplică și aici legea naturală „hurt people hurt people”. Dacă vreți o lume fără Specii, trebuie să luptați pentru o lume fără droguri.

Nu invers.

---

Surse și further reading:

• Dragonu AKA 47: “Specii trebuie sa revina…” | Aproximativ Discutii cu Gojira
• Hip hop creştin românesc: un ghid pentru curioşi şi plictisiţi
• Interviu Dragonu AKA 47 la Adevărul Live
• Primul interviu oficial Chimie - Specii (Excusiv UZR)
• Hip-Gnoză #6 – Specii
• Hip-Gnoză #4 -Kazi Ploae
• Postarea publicată de Dragonu AKA 47
• Wikipedia Bean MC
• Bandcamp gAZAh – Imperiul Lianelor
• Locul „magazinelor de vise“ a fost luat de rețelele de trafic cu etnobotanice
• ZF la 20 de ani. Evenimentul anului 2009: Criza financiară începe să îşi arate efectele în economie, dar toată lumea este optimistă şi crede că dezastrul va dura doar câteva luni
• Magazinele de vise, verificate! A fost publicata legea care le interzice
• Povestea unei inconştienţe “etnobotanice”
• Doar 50 dintre cele 1.300 de substanțe „etnobotanice” pot fi depistate de aparatele de testare.

• Surse imagini: Facebook SpeciiProd07